
La auzul veştii că pentru derby’ul de luni (ar trebui să mutaţi ziua ‘oraşului’pe data de 5 noiembrie, că nu se ştie când o să mai participaţi la un derby, poate doar la cel al lanternelor – roşii bineînteles) se vor deplasa în comuna reşedinţă de judeţ atât fanii braşoveni, cât şi cei suceveni, organizatorii meciului au dispus un efectiv impresionant de forţe de ordine formate din jandarmi, miliţieni, comuniporcari, paznici ai satelor şi Lăbuşi şi Azorei special antrenaţi să menţină ordinea şi curăţenia imaşului. La sfârşitul meciului, o parte a suporterilor suceveni, împreună cu cei ‘stegari’ au făcut o poză de grup, fiind încadrati de organele de curăţenie. Foarte glumeţi, băştinaşii au postat pe o fiţuică virtuală de-a lor că aceşti suporteri surprinşi în fotografie, admirau gardul. Într’adevăr, îl admirau pentru că doar în poveştile bunicilor mai sunt prezente astfel de garduri (şi bineînţeles, după cum se constată în foto, şi în comuna voastră dragă). Şi chiar şi aşa, nu trebuie să uitaţi că acel gărduleţ frumos împodobit a fost unul dintre foarte puţinele impedimente care ne-au oprit din a vă rupe fâşurile şi a scoate paiele din voi mai ceva ca de la o treierătoare.
41 de comentarii:
au sansa in retur sa vina pe Alianz Ploiesteanu :P...
Stimabile..mi se pare mie, sau acei "suporteri suceveni" erau de fapt nu mai mult de 15 pushtani? Astia-s "suporteri", asta este "galerie"? Toata rivalitatea...asa numita "rivalitate" intre Botosani si Suceava este de fapt un foc de paie....Un razboi intre peticiti si rupti in fund. Reveniti-va, luati-va un loc de munca...
Pe de alta parte...site-uletzul asta e frumusel. Pacat de el :)
Bafta.
Am specificat 'stimabile', "o parte din suporteri". Daca vor aparea si alte fotografii ale galeriei brasovene de la acest meci, vei vedea ca pustanii au fost minoritari. Ascundem focul daca promiteti sa ascundeti paiele
MUIEE BOT'SANI ! :)) sa vi-o trag la cioc de nesimtiti .. dupa ce ca ne-am cacat pe voi in propria voastra casa ati mai avut si nesimtirea sa faceti galagie ca dinu "vama" contesta arbitraju' .. normal ca-l contesta din moment ce brasovu' joaca si impotriva arbitrilor mai nou , nu numai impotriva echipelor de pe teren .. in fine , fortza steagu , fortza cetate .. suceveni' la anu' le dati la bot bot'sanenilor :)) ca noi n-o sa mai avem posibilitatea din divizia A
ba im morti maimii voastre de retardati..va ced k vie dor de divizia a 2a..mai veniti la noi mai vedeti si voi un meci de fotbal adevarat ....k v--ati saturat d meciurile d vineri dupa amiaza:))) sugitzapa respect ;))
ai di pula voastra d moldoveni cocliti....si sucivenii to tzarani is:))dci nu va mai cacati voi!apropo..cand si cu cn jukti derby'ul den divizia fantastik sau C ..C de la cocalari!!astept rsp pe adresa tarani_sv@diviziaC.com
ne pisam pe sugitzeva-ni...vaid curur vostru d tarani..ati aflat cum se face un site...prostani...sunteti nijte papanasi..muie fraierilor
wai cacatilor obositi, bazaristi handicapati sunteti in liga III si faceti figuri in gatu mamii voastre de retardati
Wey Cacat de moderator marsi in pizda matii de rapanos handicapat ...
Aveti metro dar degeaba sunteti tarani din comuna Shusheava ...
La gunoi cu voi la GUNOI !
La bazar cu voi la Bazar... il aveti pe boul de colban si va kkti pe voi wey mui plouate
Referitor la imagine... doar oile si boii stau la gard.. Va bagati unghia-n gat ca jucati in C! =)) Asta se numeste OFTICA!!!!!
zuceva muie zuceava!!!...ole!! ola!! muie zuceava !!!
zuceva muie zuceava!!!...ole!! ola!! muie zuceava !!!
zuceva muie zuceava!!!...ole!! ola!! muie zuceava !!!
zuceva muie zuceava!!!...ole!! ola!! muie zuceava !!!
zuceva muie zuceava!!!...ole!! ola!! muie zuceava !!!
zuceva muie zuceava!!!...ole!! ola!! muie zuceava !!!
zuceva muie zuceava!!!...ole!! ola!! muie zuceava !!!
zuceva muie zuceava!!!...ole!! ola!! muie zuceava !!!
suporterii de la suceava au venit sa vada si ei un meci adevarat in liga 2,sau cam saturat de echipe de la tara din liga 3.frumos la oras aici la noi la botosani.la bazar cu voiii de nenorocitii.vineri in ce catun aveti meci??????
MANDRU K-S BOTOSANEAN!!! zuceva muie zuceava!!!...ole!! ola!! muie zuceava !!!
suji-tza-va,suji-tza-va,retardatilor,ofticatilor, c c c c c c c c c c c c asta veti vedea pana veti muri,as cum promovati la anul asa o sa retrogradati peste 2 :)))) ha ha ha muieeeeeeee
zuceva muie zuceava!!!...ole!! ola!! muie zuceava !!!
BAH..DACA NU ERAU GABORIII VA MANACAM ..NU VA INCHIPUIATI CE PATIATI..DUMNEZEUL MAMI VOASTREA D PROSTANII...VA PRINDEM IN BT VA RUPEM PICIOARELE...zuceva muie zuceava!!!...ole!! ola!! muie zuceava !!!
suceava MULTAAA MUIEEEEEEEEEE!!!!
zuceva muie zuceava!!!...ole!! ola!! muie zuceava !!!
decat sugitzevean/..mai bine mor!!..mai BT sa le facem un site de tot kktul...sa ne pisam pe ei..cand ne int cu ei sa-i violam in gura d fraieri ce sunt.....MUIE SUGITZAVAA!!!!
ba lasatii pe cacanarii astia sa si-o suga singuri daca nu vor sa le dam noi sa suga......niste analfabeti care vor sa se mai afirme si ei .........vai de pula voastra de inculti.....
IN CE CATUN AVETI VINERI MECI?
NOI AVEM LA PETROLU IL DA SI PE LA TV DAR LA SUCEVA E GREU CA SUNT DE LA TARA NICI NAU AUZIT DE TV.MUIE SUVEAVA
LA VOI 2 TARANI SI-UN CIOBAN SE DUC LA MECI..LA NOI VIN CEL PUTIN 4 MII LA MECI SI NE BATEM SI PENTRU PROMOVARE...NU CA ALTII JOACA NUMAI CU ECHIPE D MANA A 2A..CU OCAZIA ASTA VA PROPUN UN AMICAL CU ECHIPA NOASTRA..DA CU ECHIPA A 2A..CA VOI NUMAI CU ASTEA CASTIGATI..DECI..SUNTETI FRAIERII..MUIEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE!!!!
dupa cum se vede pe acest kkt d site sau blog ce o fi el..oricum kkt ramane..din limbajul vostru..rezulta k sunteti d 324792398472398423 d ori mai tarani si mai prosti si mai fraieri decat noi..muiee celor care au facut lucru asta....va urez MULTA MUIE!!! APROPO AM AUZIT K TRANSFORMA SUCEAVA IN SAT :))) oricum e deja ;)
bah taranilor de la satul sugiava..cand veniti in orsul BOTOSANI..sa veniti pe la mine cu nijte oale..cratite..crastoane goale..sa va dau ceva ciorba....o bucata d carne ceva..o mancare calda..cred k voi vorbiti si scrieti d foame..sincer..sunteti cei mai spurcati...si daca va vad k muriti d foame..nu va dau nici un colt d paine..wey..ati fost nascuti pt alocatie..acuma cum cred k nu mai luati alocatie..muriti draq sa scape parintii vostrii de o cheltuiala..INVIDIA K NU SUNTETI MOLDOVENI!!! fortza BOTOSANI!! muie la bazaristi..sugitzeveni...MUIEE bucavinenilor!
*orasul BOTOSANI
Forta Steagu si Fratii din Suceava hahhahaha au luat foc "favoritii la promovare(botosei):)))))))))))
baieti e superb pamfletul vreau sa ma contactati sa stiu cine a reusit sa ma amuze asa tare.. fzr sv fzr dakay uber alles bucovina
ba e frumos la oras ??
la bt stiu k la sv e mai greu sa joci cu echipe de la comune
wei chirpicarilor ...vai de capu vostru ....voi va luptati pt promovare? aahaha cumva veti promova tot in b veti juca veti pati ca tulcea ... vai de capu vostru ... Ce faci daca vine sfarsitul lumii ? Te duci la Botosani ca aia sunt mai inapoiati cu 100 ani
desene animate..avioane colorate....ZERO MENTALITATE.bafta in liga a 3-a...salutari de la bt
muie la comuna suceava
S-au aprins paiele balegoase din WC-ul resedinta de cotet
prosTOSANI ( bt)
Vai si amar de soarta voastra de frustrati ai Romaniei care ar trebui anexati la Basarabia !
Saracia voastra din toate punctele de vedere este masurata pe metrul patrat in paie ...
Neam de neamul vostru nu o sa aveti vreo prezenta in Liga Nationala indiferent de sport ...
Pentru voi , vise ...
Intimp ce pentru noi , reprezinta o realitate :
-Liga Nationala la HANDBAL prin
Universitatea Bucovina Suceava
-Liga Nationala la Rugby :
RC BUCOVINA Suceava
-fosta prezenta de liga nationala in anii 80 la volei .
-fosta prezenta de Liga Nationala ( DIVIZIA A ) cu echipele :
CSM SUCEAVA ( 1987-1988)
Nord Club Foresta SUCEAVA ( 1999-2000) si acea victorie in gropa cu 5-4 !
Si ar mai fi multe de spus in legatura nu nivelul vostru de civilizatie paioasa ...
Spaima soselelor ce sunteti ... cand veniti in excursie la METRO , SELGROS , KAUFLAND si in curand CARREFOUR , mai respectati semnificatia celor 25 de semafoare din municipiul SUCEAVA , si nu mai treceti pe ROSU , ca la voi in catunul resedenita de cotet ...
Multa *UE ( europeana ) de la vecinii de peste Siret ...
Urmeaza sa introducem vize de Bukowina , poate asa mai rarim prezenta voastra , in regiunea noastra ....
Am avut si vom avea mereuuu
Boala pe taraniii
Ne pisam pe voi la infinit
MUIE botosaniii!!!
Cand ne strangem laolaltaaa
Suntem o mare brigadaaa
Strigaaam cu totii impreunaaa
botosaniu` NA LA PULAAA...
OOOOO,OOOOO,OOOOOO,OOOOO
Pe culoarea voastra dragaaa
Ne`am pisat o viata`ntreagaaa
Taranoii fara bani
Locuiesc in botosani!!!
OOOOO,OOOOO,OOOOOO,OOOOO
EDUCATIVE TEXTE. EXACT CA IN OCCIDENT. FELICITARI. CU RESPECT!!!
uite sclavii cum stau si se uita dar daca ei nu au mai vazut stadion asa fain si au venit la botosani sa vada cum e un meci in liga 2 ca sau saturat de echipe de bucatari,frizeri,cofetari. saracii daca nui mai joaca in liga 2 au venit sa vada un meci adevarat ca ei in liga 3 nu au derbyuri
Trimiteți un comentariu