
Etapa încheiată azi a programat şi mult-aşteptatul şi mediatizatul meci al alb-roşu-albastru-negrilor-etc. paioşi (de asta sunt sigur) cu Petrolul Ploieşti. Citind site-ul oficial al clubului botoşănean mi-am dat seama că mai bine fac lucrul asta peste 5 zile, când poate pe cineva va posta ceva. În schimb, bloguţu nostru drag era plin. Da oricum nu contează ce era scris acolo. Aşa că... să vă zic ceva despre meciul mai sus amintit. A fost un meci deosebit de animat, cu multe ocazii de poartă, în care...off...iar am ratat meciul...Aaaa..meciul cu Petrolul!...sincer să vă zic nu am văzut tot meciu deoarece am adormit de 2 ori. Cât am stat treaz însă, am vazut o echipă a Petrolului atacând aproape încontinuu şi o echipă botoşăneană etalând strategia Middlesbrough, cu lumânări, lufturi care mai de care sau mingi şutate înainte care vin înapoi. Golul gazdelor a venit absolut normal, sub privirile reci ale fundaşului de culoare al oaspeţilor, fundaş care a făcut un fault de ultim apărător în prima repriză, incontestabil de roşu şi a primit doar galben. Oaspeţii egalează câteva minute mai târziu dintr-o poziţie care mie personal mi s-a parut suspectă de offside. Gazdele, o umbră a echipei Petrolului chiar şi din campionatul trecut, au presat tot mai mult, având o ocazie mare şi un gol anulat corect pe motiv de offside. Atât. Iar norocoşii noştri vecini, cu şorturile ude chiar dacă nu a plouat au smuls un punct preţios. Şi surpriză, au luat primă, lucru nemaiîntâlnit la club de la promovarea din D în C.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu